Te-am privit de atâtea ori în ochi, dar niciodată nu am vrut să privesc dincolo de ei. Îmi era teamă de ce puteam zări în profunzimea lor. Am încercat să mă ascund după fiecare zâmbet pe care ţi-l arătam, dar a fost în zadar, pentru că într-o zi m-ai prins. Nu ai spus nimic atunci. Doar m-ai cuprins în braţe, aşa cum făceai şi înainte, dar parcă de data asta ceva era schimbat. Mă simţeam atât de aproape de tine, încât mirosul parfumului tău îmi scălda simţurile într-o mare de plăcere. Am rămas acolo, tăcută , până când am realizat că ar fi timpul să întrerup acest moment. M-ai lăsat să plec, fără să mai spui nimic. Mă simţeam vinovată pentru că nu avusem suficient curaj să te privesc cu adevărat. Mă învinuiam pentru că nu am putut să las barierele jos nici măcar pentru un moment. Atâtea gânduri se învârteau în mintea mea şi tot atâtea scenarii prindeau viaţă. “Cum ar fi fost dacă ţi-aş fi spus defapt ce simt ?” am întrebat sfioasă, dar nimeni nu a răspuns.
Spre seară m-am pus în pat, în speranţă că voi putea dormi măcar câteva ore, dar m-am înşelat. Nu am închis un ochi toată noaptea, gândindu-mă din nou la tine. Erai mai presus de orice zeitate pentru mine. Erai Dumnezeul meu. Ştiam că nu mai puteam rezista mult cu conştiinţa încărcată, aşa că am pus mâna pe telefon de dimineaţă şi te-am sunat. Vocea ta blândă m-a întâmpinat, iar la auzul ei pur şi simplu m-am blocat. Nu puteam să fac asta, sau cel puţin nu la telefon, aşa că te-am rugat să ne vedem maine la scoala doar noi doi.
Am ieşit în grabă, aşteptând cu nerăbdare să îţi revăd chipul. În câteva minute ai venit, aşa cum mă aşteptam. Aveai acelaşi zâmbet copilăros pe buze, dar totuşi atât de ispititor. M-ai dezbrăcat din priviri, apoi m-ai întrebat blând ce ascundeam defapt. La început, m-am eschivat, apoi m-am apropiat de tine şi ţi-am şoptit : “ Te iubesc. ” Nu ştiam cum urma să reacţionezi, aşa că am făcut câţiva paşi înapoi şi am aşteptat în tăcere. M-ai căutat cu privirea, apoi mi-ai prins palma în a ta şi mi-ai zâmbit. Ochii tăi spuneau mai mult decât era nevoie să sţiu şi totuşi ai rostit cu vocea ta suavă : ” Şi eu te iubesc. ” În acel moment, inima mi-a stat în loc de fericire. M-ai luat în braţe sub privirile curioase ale soarelui şi m-ai sărutat.