1. Muzica, arta supremă
Originile
muzicii datează din paleoliticul mijlociu şi constă în lovituri între pietre,
lemne sau orice alte obiecte uzuale. Au
fost concepute şi imnuri de slăvire, din urlete şi dansuri.
Muzica neolitică se cânta în temple păgâne iar
cea laică de către doici copiilor. Cu toate că nu există dovezi scrise, s-au
găsit numeroase piei şi mai târziu pergamente desenate cu instrumentele
preistorice. Treptat, această muzică
s-a dezvoltat ajungând la muzica antică puţin celebră şi cunoscută în ziua de
azi.
În China antică muzica însemna cea mai de
seamă artă, iar "Cartea Cântecelor" este considerată cel mai vechi
document de creaţie populară chineză cuprinzând 305 povestiri în versuri, unele
având semne indicatoare de ritm de pauze sau unduiri expresive.
În Palestina antică izvorul
muzical cel mai important era Biblia. Muzica lor însoţea toate manifestările de
cult. Producţiile lor cele mai importante ţin de partea religioasă a muzicii şi
sunt psalmii. Muzica medievală a avut două forme de manifestare. Dat fiind
faptul că exista o intensă viaţă religioasă muzica medievală deşi s-a dezvoltat
din muzica populară a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre în cadrul
Bisericii romano-catolice.
În India antică caracteristica principală
pentru practica muzicală indiană era legătura dintre cant, cuvânt şi gest.
Mişcările capului şi ale mâinilor se alăturau muzicii astfel dezvoltându-se în
mod deosebit muzica de dans "Sulu".
Muzica medievală a
avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că exista o intensă viaţă
religioasă muzica medievală deşi s-a dezvoltat din muzica populară a îmbrăcat
formele superioare ale muzicii sacre în cadrul Bisericii romano-catolice.
Despre muzica europeană a evului mediu
timpuriu putem vorbi cu mai multă certitudine decât despre cântările vechilor
Elini. Modul de a nota muzica este acum mai exact şi evoluează treptat în
direcţia scrieri actuale, ceea ce permite o desluşire destul de fidelă a
textelor ajunse până la noi . Se încheagă portativul nostru modern pe care iau
loc, la început sub forma unor mici pătrate negre, iar cu vremea rotunjindu-se,
notele semnificând înălţimi şi durate diferite, aşa cum le vedem astăzi
însemnate în partituri. Un călugar benedictin, Guido d’Arezzo, care a trăit în
jurul anului 1000, a jucat un rol de seama în cristalizarea acestui sistem de
notaţie.
2. Apariţia muzicii Hip-Hop
Cu
mai bine de un sfert de secol în urmă se năştea în S.U.A. un curent care avea
să zguduie întreaga lume. Născut din revoltă, hip- hop-ul îşi are originile în
muzica sclavilor de culoare, acele celebre Gospel- uri, care nu erau altceva
decât suferinţele şi întristările lor exteriorizate prin muzică. Însă de la
corurile Gospel şi până la primele manifestaţii stradale de hip-hop drumul a
fost lung. Îmbinând Blues-ul cu Jazz- ul şi cu R&B- ul anilor ‘50, stilul
s-a concretizat abia la începutul anilor ‘70.
Acest
curent îşi are originea în Bronxul anilor ’70 , când cel supranumit “The
Godfather of HipHop”, Arika Bambaataa Asim, lider al minoriăţii Zulu din Bronx
, pune bazele unei puternice organizaţii numită Universal Zulu Nation,
organizaţie care a stat la baza Hip Hop-ului. Membrii acestei organizaţii sunt
unii dintre cei mai faimoşi şi legendari artişti ai genului şi amintim aici pe
Biz Markie, Cold Crush Brothers, Crash Crew, DJ RedAlert, Doug E. Fresh, Funky
Four + One More, GrandMaster Flash, Jazzy Jay, Just Ice, Run DMC, Soul Sonic
Force, Sugar Hill Gang, UTFO.
De unde vine numele HipHop? Cand Arika Bambaataa organiza o petrecere , i se parea mai interesant ca această petrecere să aibă şi un nume. Astfel, pe flyerul unei astfel de petreceri , pe lângă locaţia la care avea să se ţină show-ul, era trecut şi un nume pentru petrecere.
De unde vine numele HipHop? Cand Arika Bambaataa organiza o petrecere , i se parea mai interesant ca această petrecere să aibă şi un nume. Astfel, pe flyerul unei astfel de petreceri , pe lângă locaţia la care avea să se ţină show-ul, era trecut şi un nume pentru petrecere.
Hip Hop-ul nu este doar o muzică , un gen
muzical printre multe altele; Hip Hop-ul este un stil de viata şi s-a dezvoltat
odată cu trecerea timpului sub forma unei culturi: Cultura Hip Hop. Această
cultură are la baza ei patru elemente , patru piloni, şi anume : MC, DJ,
Graffiti şi B-Boy.
B-Boy- originea B-boyingului , sau a breakdance-ului cum
mai este cunoscut , nu stă în mâinile tinerilor New York-ezi ci în picioarele
lui James Brown. Totul a început în anul 1969 când hitul lui Brown “Get on The
Good Foot” se bucura de o foarte intensă difuzare la posturile de radio.
Cunoscut pentru paşii săi de dans foarte energici, Brown îşi etala cele mai
bune mişcări ale sale în timpul prestaţiilor live,în special pe melodia Get on
“The Good Foot”.
Nu peste
mult timp , tinerii din New York au început să îl imite pe James Brown şi
mişcările sale. Multi dintre ei au reuşit, şi s-a mai făcut încă un pas,
ajungându-se şi la concursurile de dans de la “Harlem World”, un loc în care
tinerii dansatori se puteau aduna pentru a-şi perfecţiona dansul. Paşii lui James Brown au fost doar un impuls care a făcut să apară noi
mişcări.
Graffiti- New York-ul , cunoscut ca orasul în care s-a născut Hip
Hop-ul, a produs şi Graffiti-ul. şi asta pare să aibă o logică perfectă având
în vedere diversitatea culturală a oraşului. Imiganţi din toate părţile lumii
s-au strâns de-a lungul anilor în marele oraş, sperând la o viaţă mai bună şi
prosperă. Ceea ce au găsit a fost contrar aşteptărilor lor şi mulţi erau
revoltaţi. Implicarea în bandele de infractori devenise un lucru obişnuit
pentru satisfacerea nevoilor de zi cu zi.
O
metodă prin care aceste bande îşi marcau teritoriul, zona, era să îşi scrie
numele sau tagg-urile pe zidurile cartierelor respective. Acest lucru era atât
o invitaţie cât şi un avertisment. Bande din Philly,Baltimore şi din alte oraşe
mari au adoptat de asemenea această formă de vandalism artistic.
Scriitorul Kilian Tobin remarca în lucrarea sa “A Modern Perspective On Graffiti”, că această practică are o lungă istorie. In timpul romanilor, soldaţii scriau pe zidurile oraşelor cucerite, iar oamenii cavernelor îşi însemnau de asemenea pereţii peşterilor.
Scriitorul Kilian Tobin remarca în lucrarea sa “A Modern Perspective On Graffiti”, că această practică are o lungă istorie. In timpul romanilor, soldaţii scriau pe zidurile oraşelor cucerite, iar oamenii cavernelor îşi însemnau de asemenea pereţii peşterilor.
Acumulând toate aceste informaţii, realizăm că
hip hop-ul nu este doar un gen muzical, este o formă de exteriorizare a
grupurilor vulnerabile, o formă de autocaracterizare şi de exprimare a
protestelor, puse în rime şi expuse în faţa tuturor, e adevărat, nu mereu cu un
limbaj de societate înaltă, deoarece faptele asupra cărora se protesta nu se
răsfrângeau decât asupra cartierelor
pline de criminalitate şi nedreptăţi.
Trebuie
amintit cel care, în opinia mea, a schimbat modul în care Statele Unite ale
Americii şi chiar întreaga lume, vedea acest stil muzical, el este TuPac, pe
numele său Tupac Amaru Shakur.
Zeul
nemuritor al rap-ului de ghetou, carismatic şi periculos: Tupac Amaru Shakur a
renunţat la şcoală dorind să se îmbogăţească vânzând droguri. Acuzat de
hărţuire sexuală, posesie ilegală de arme şi leziuni corporale, rapperul din
Oakland, California a ajuns în scurta, dar fascinanta sa carieră de mai multe
ori la inchisoare. Regimul
american se dezice de el: " In societatea noastră nu este loc pentru cei
ca el!". Problema lor s-a rezolvat singură: 2Pac este împuşcat pe 7
septembrie 1996, în Las Vegas, iar pe 13 septembrie `96, inima a încetat să-i
mai bată. Astfel, el a vazut în Hip-Hop o ieşire din sărăcie, dar a plătit cu
viaţa.
Această realitate dramatică nu se regăseşte
în niciun alt gen muzical, duritatea cuvintelor ce alcătuiau melodiile puteau
fi verificate în realitate, cuvintele şi rimele erau scoase din dragoste pentru
cartier, dar în acelaşi timp din ură pentru viaţa din cartier.
