E uşor să priveşti cum lumea cuiva se prăbuşeşte; cum sentimentele acelei persoane se risipesc prin aer, împrăştiind tristeţe şi melancolie, dar oare e la fel de uşor când acea persoană eşti chiar tu? Nu, nu e. Pentru că visele tale au însemnat mai mult decât orice realitate pentru tine, iar fără ele viaţa înseamnă moarte. Ce rost mai are să trăieşti când vezi că tot ce-ai construit s-a făcut scrum, iar cei pe care i-ai iubit te-au lăsat singur, lipsit de ajutor, în obscuritate, fără nici un resentiment. Singurele lucruri pe care le mai ai sunt regretele şi lacrimile. În ele te vei îneca, până îţi vor răpi şi ultima suflare, apoi lumina se va stinge. Cortina va cădea. N-ai fost decât un actor într-o lume atât de mare. Un simplu pion, ce-a fost sacrificat pe-o tablă de şah...