Friendship.

M-am gândit în ultimul timp de mai multe ori la conceptul de prietenie, dar nu are o definiție clară. Gândindu-mă mai bine realizez că îmi sunt prieteni cei care rămân când toți ceilalți pleacă - adică la primul necaz. Îmi displace teribil ce se întâmplă mai nou, cu unele persoane: când au nevoie de susținere, sunt o prietenă minunată, care ascultă ca nimeni altcineva, dar când este vorba de necazurile mele, toți sunt ocupați cu probleme lor, că, deh, evident, toată lumea are probleme.

Astăzi, conceptul de prietenie este prea puțin înțeles de prea puțini oameni și simțit și aplicat de și mai puțini. E trist, evident. Vă amintiți cum era când eram micuți ? Ne jucam șotron, săream elastic, ne jucam de-a v-ați ascunselea și toate celelalte jocuri care ne făceau să fim uniți; făceam mâncare din apă și nisip și ne jucam de-a mama și de-a tata - aceea era copilările.

O prietenie va fii întotdeauna o prietenie dacă știi să o păstrezi, însă, când doar una dintre persoane pune suflet în acea prietenie, ea este ca și pierdută. Nu răni o persoană dacă nu este nevoie și nu o răni nici dacă este nevoie - de-a lungul timpului ai să vezi că nu este nevoie să rănești pe cineva. Nu rupe o prietenie gândindu-te că ”deh, o să mai fim prietene cândva”, pentru că prietenia este ca o ață - odată ruptă, se va pierde tot, nu va mai fii nicicând la fel, pentru că apoi va fii un nod. Acel nod va reprezenta toată suferința, bucuria sau nostalgia, melancolia ori orice alt amalgam de sentimente prin care a trecut singur acel prieten.

Prietenii adevărați sunt greu de găsit, dar ușor de păstrat, deoarece nu faci eforturi să-i ții lângă tine, ei rămân acolo chiar și dacă vrei să îi alungi ... Aceia sunt prietenii adevărați pe care trebuie să îi păstrăm lângă noi mereu !