Isi trece mana prin apa rece din vasul infinit , albastru ca marele cer de unde face parte.A coborat sa priveasca propria-i reflectie in intinderea albastra si sa mai simta o data acea raceala ce ii cuprinde mana cautand sa ajunga la inima sa o inghete dar nu are cum.Doar sangele se bucara de meritata racoare ce urca incet si urca tot urca dar nu ajunge niciodata peste tot.Pare ca se pierde printr-o gaura neagra si nu mai poate sa ajunga la destinatie.
E frig...
In sfarsit poate sa simta cu tot trupul frigul cel nemilos ce nu lasa nici o celula neinghetata.Abia acum poate sa se raneasca fara sa simta durerea.Nu mai doare pentru ca nu mai simte.Ranile fizice nu mai dor deorece apa rece si-a facut culcus in trupul ei.
Treptat culoarea pielii se schimba intr-un alb imaculat.Pluteste ca o stafie pe ape fiind doar o constructie din sticla...
Cum am spus la inceput frigul a omis un organ vital.Cel mai important organ, cea care e casa sentimentelor.E doar ea , e inima.Inima nu a inghetat pentru ca insasi dragostea e la prima usa si atata timp cat ea e acolo frigul nu poate acoperi inima de aceea niciodata nu o sa simta acea raceala complet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu